marți, 25 februarie 2014

Palatul cu povești


         Vineri, 21 februarie 2014, biblioteca s-a transformat într-un palat pentru cei mai mici prieteni :copiii din grupele mică și mijlocie  de la Grădinița Cerna. 
      
        
      Piticii de la grădiniță au fost însoțiți și atent supravegheați de către doamna educatoare Daniela Gavrilov și câteva mămici.


   Biblioteca îi aștepta cu multe povești .
.




        Copiii s-au așezat cuminți pe scaune și au urmărit cu atenție povestea  pe care le-am spus-o , despre zâne și despre spiridușul cărților care ne ajută să înțelegem poveștile și care , mi-au spus ei, ne împlinesc dorințele și ... ca la un semnal , toți au început să-și exprime cu voce tare dorințele personale . . .



Iubitori de povești, și-au ales  fiecare câte o carte și s-au bucurat când au descoperit poveștile știute.





Lumea poveștilor e fascinantă și ne captivează  pe toți .

         Poveștile aparțin copilăriei, acea vârstă minunată când putem intra în basm și suntem tot ce ne dorim : prinți și prințese.





     Spiridușul cărților , așa cum și l-a imaginat unul dintre membrii clubului micilor cititori, i-a condus pe copii spre fântâna fermecată.
       
    Cine a fost cuminte ,
va descoperi în fântâna fermecată  




                    inimioara din  povrste


 Curioși, 
      
        nerăbdători,

                    cuminți.

 Și ...dintr-o dată, bucuroși. Au descoperit inimioarele cu numele lor.




Apoi am scris pe inimioara fiecăruia numele personajului de basm preferat. 









 Am cântat împreună
                              ,,Vine, vine,Primăvara!,,













Activitatea s-a desfășurat în cadrul parteneriatului dintre bibliotecă și grădiniță ce se va derula pe perioada anului școlar.  
Copiilor le-a plăcut și au promis că vor mai veni.



 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu