vineri, 28 iunie 2013

Echipajul JEICA la concursul TRADIŢII, OAMENI ŞI NATURĂ.


Parcul Naţional Munţii Măcinului organizează un concurs pentru cunoaşterea şi preţuirea naturii de lângă noi.

          Echipajul ecologic Jeica ce-şi desfăşoară activitatea pe lângă Biblioteca comunală     Dumitru Cerna
participă cu drag şi implicare la aceste întâlniri ale comunităţilor riverane parcului, unde fiecare achipaj vine cu obiceiuri şi meşteşuguri specifice. 



Bătrânii şi dragii noştri Hercinici




            
Echipajele prezente au participat la mai multe probe. Mai întâi au susţinut o probă teoretică referitoare la speciile de plante şi animale întâlnite în parc    


          Apoi au recunoascut mai mult sau mai puţin speciile de plante culese de către membrii juriului chiar din poieniţa unde poposisem. 
          A urmat proba prin care se evidenţiază importanţa parcului. Mirela cu vocea cristalină şi chitara fermecată a impresionat auditoriul .



,,Pădurea-i farmecul divin, imensa bogăţie
Şi cel ce vine-o dată aici, ar vrea să mai rămâie.
Potecile ce urcă-n cer duc triluri de poveste 
Şi ca niciunde-n lumea asta pe Valea Cernei este.
Ţestoasele alene merg,  cu oameni se salută
Purtând istorii peste veac,şi-nţelepciune multă,,.



            Obiceiul pe care l-au prezentat în concurs a fost unul care se mai păstrează şi astăzi în familiile de meglenoromâni : 
TURTA DI AN  
(Pâinica pe care mama o împarte rudelor şi prietenilor când  copilul împlineşte  un an) 
        Explicarea obiceiului  prezentată în limba română a fost urmată de o scurtă dramatizare în dialect meglenoromân. Membrii echipajului au încercat să refacă imaginea unei case cu specific meglenoromân din care nu au lipsit preşul din păr de capră ţesut la război, măsuţa mică, rotundă (sinia), scăunelele de bucătărie, albiuţa în care era legănat  copilul, scutece cu broderie lucrate la mână şi ştergare din borangic ţesute .


Meşteşugul prezentat de către cei de la Jeica a fost potcovitul cailor . Creşterea cailor fiind o îndeletnicire veche a locuitorilor de pe Valea Cernei dobrogene, membrii echipajului au adus în faţa juriului uneltele specifice şi imagini din ultimul atelier de fierărie care mai există în Cerna : cel al lui Nelu Gargalâc. 

 


Apoi, în aşteptarea verdictului juriului, meglenii noştri au început să danseze




      Ritmurile meglene sau cele nord-dobrogene i-au înfrăţit pe toţi participanţii .







Au urmat pozele pentru album:














 


         Deşi au obţinut Locul al III-lea, tinerii  de la Jeica au demonstrat că sunt o echipă, că au talent, că promovează cu drag vechile obiceiuri şi tradiţii, că iubesc portul popular specific şi natura.  Ei sunt cei care mai trimit în lume veşti despre meglenoromânii din Cerna. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu